Această operaţiune se desfăşoară, în principal, în schimburile internaţionale dat fiind faptul că este necesar să se asigure resursele financiare pt aceste tranzacţii. Însă, pe lângă operaţiunile de schimb valutar ce se desfăşoară în conexiune cu schimburile internaţionale mai există şi alte tipuri de operaţiuni care depăşesc sfera schimburilor (speculaţia, arbitrajul, intervenţia statului).
Operaţiunile de vânzare-cumpărare, în general, sunt de 2 feluri:
1. la vedere (denumite şi operaţiuni curente sau pe bani) – constau în tranzacţii ce se efectuează imediat (max 48 ore),
2. la termen – momentul desfăşurării tranzacţiilor este separat de momentul încheierii tranzacţiilor în cauză.
Sunt operaţiuni care se desfăşoară, în general, în vederea acoperirii necesarului de valută, însă, pe lângă sfera operaţiunilor comerciale ca o componentă importantă a relaţiilor economice, apar şi schimburi necomerciale: bursele, succesiunile, cheltuielile cu reprezentările diplomatice, cheltuielile de ordin pur financiar, credite, depozite.
Reglementarea fiscală a tranzacţiilor internaţionale se realizează în mod firesc din conturile în valuta disponibilă în conturile deschise la bănci, însă apar şi situaţii în care se creează anumite deficite faţă de obligaţiile de plată asumate. În aceste condiţii se impune transferul anumitor cantităţi de valută din portofoliul băncilor în alte valute, aceste operaţiuni fiind denumite arbitraj valutar.
Arbitrajul se poate realiza în scopul schimbării unei valute pe cealaltă sau pt realizarea profitului sau pt echilibrarea disponibilului în valuta existentă.
În aceste condiţii, arbitrajul valutar va avea ca rezultat un anumit echilibru al cursurilor valutare şi a dobânzilor, sporindu-se cererea acolo unde cursul este mai slab sau dobânda mai mică şi mărindu-se oferta acolo unde cursul este mai puternic, nivelul dobânzii mai ridicat.
Arbitrajul se poate utiliza şi la termen, pe două sau mai multe pieţe simultan, profitând de diferenţa de curs valutar sau de diferenţa de dobândă existentă între pieţe.
Arbitrajul valutar poate fi realizat de către unităţile bancare, burse de valori şi case de schimb, însă ponderea cea mai mare o constituie băncile. Se realizează prin mijloacele de comunicare cunoscute: poştă, telefon, fax, swift.
O încercare de clasificare a arbitrajului valutar se poate obţine ţinând seama de următoarele criterii:
1. din punct de vedere al oportunităţii realizării acestor operaţiuni
a. arbitraj valutar pur speculativ – plasarea anumitor valute sau vânzarea lor pt obţinerea de profit care poate rezulta din diferenţa de curs înregistrată de 2 valute concomitent pe două pieţe diferite –sau – diferenţa de curs a aceleiaşi valute între 2 timpi diferiţi pe aceeaşi piaţă –sau – diferenţa de dobânzi concomitent pe 2 pieţe diferite –sau – diferenţa de dobânzi între timpi diferiţi pe aceeaşi piaţă.
b. Arbitraj valutar impus – nu are ca scop exclusiv obţinerea profitului ci se realizează în principal în vederea echilibrării poziţiilor valutare existente într-un portofoliu valutar. De regulă, echilibrul se realizează prin virarea unor fonduri de la banca care prezintă excedent în valuta respectivă, şi în cazul în care poziţia valutară este deficitară rezultă că se recurge la operaţiuni ce vânzare – cumpărare forţată. În aceste condiţii rezultatul imediat care apare este fuga unei valute de pe o piaţă pe alta în funcţie de necesităţi, pt a evita pierderea datorată de deprecierea valutei cauzată de această operaţiune.
2. din punct de vedere al naţionalităţii sau zonei de acţiune:
a. arbitrajul valutar pe piaţa internă – partenerii tranzacţiei sunt rezidenţi şi nerezidenţi în ţara respectivă. Este mai redus ca volum pt că variaţiile de curs valutar pe această piaţă sunt mai mici decât utilizarea pieţelor diferite. Dobânzile sunt relativ apropiate, iar diferenţele sunt nesemnificative.
b. Arbitrajul valutar pe piaţa externă – este mult mai des întâlnit, are diversitate mai largă, datorită diferenţei de curs sau dobândă existentă între pieţele naţionale, pieţele diferite fiind mai atractive. Poate fi arbitraj de dobândă, arbitraj la vedere şi arbitraj la termen.
3. din punct de vedere al termenului:
a. arbitrajul valutar la vedere – SPOT – vânzarea/cumpărarea efectuată în conturi în maxim 48 ore de la data închiderii tranzacţiei,
b. arbitraj valutar la termen – operaţiunile de vânzare/cumpărare cu ducerea la final a operaţiunii la un termen ulterior fixat de cei 2 parteneri în momentul negocierii operaţiunii de către cumpărător, respectiv vânzător. Aceste operaţiuni au loc în momentul prevederii unui risc valutar prin aprecierea/deprecierea monedei în cauză. De regulă, are un rol speculativ, dorindu-se cumpărarea la un curs mai mic şi vânzarea la un curs mai mare.
Uneori se realizează arbitraj triunghiular:
– valuta X se cotează pe piaţa A în funcţie de Y,
– pe piaţa B se cotează Y în moneda Z,
– pe piaţa C se cotează Z în moneda X.
Se vinde pe piaţa A valuta X contra Y, se revinde valuta Y pe piaţa B contra Z şi se revinde valuta Z pe piaţa C contra valutei X.
Intre diferitele pieţe A,B,C se pot înregistra diferenţe semnificative ce vor conduce la câştig pe fiecare piaţă în parte.
Pt operaţiunile de arbitraj valutar speculativ trebuie analizaţi corect factorii de risc (arbitrul va face o estimare privind evoluţia viitoare a monedei şi în funcţie de această estimare va câştiga sau pierde). Aceste operaţiuni de arbitraj valutar sunt dificile presupunând experienţă şi spontaneitate.
Alte genuri de operaţiuni valutare
În afară de schimbul valutar operaţiunea valutară cuprinde:
– încasări şi plăţi în valută ca urmare a tranzacţiei comerciale privind importul/exportul de mărfuri şi servicii
– tranzacţii în devize – titluri de credit, acţiuni curente exprimate în valută,
– împrumuturile şi creditele în diferitele valute care nu au caracter de finanţare între bănci sau persoane fizice rezidente şi bănci nerezidente,
– schimburi de valută pt operaţiuni necomerciale: burse, cotizaţii, prime de asigurare, chirii pt reprezentanţe comerciale
– venituri din dividente, din investiţiile de portofoliu sau operaţiunile de credit exprimate în valută,
– operaţiuni de headging, swap, în condiţiile în care sunt desfăşurate în valută.
Operaţiuni desfăşurate de băncile romaneşti pe pieţele valutare
Numai anumiţi agenţi economici pot desfăşura activităţi, operaţiuni valutare: bănci, case de schimb, agenţii specializate şi autorizate de BNR.
Există un regulament al băncilor naţionale care prevede că plăţile pe teritoriul României se fac numai în lei şi există anumite restricţii:
– operaţiunile de vânzare-cumpărare de valută se pot realiza doar pe piaţa valutară în condiţiile stabilite de acest regulament,
– deţinerea în străinătate a unor conturi valutare de disponibilităţi băneşti în valută se poate doar cu acordul BNR,
– transferurile mai mari de 10.000$ în şi din România se fac numai cu autorizaţie,
– regulamentul privind autorizarea de către BNR a tuturor intermediarilor reprezintă o altă restricţie, intermediarii neputând fi decât băncile sau casele de schimb autorizate de BNR.,
– societăţile bancare sunt obligate conform Regulamentului să ţină evidenţa tuturor operaţiunilor de cont financiar şi valutar şi să le raporteze public la BNR,
– operaţiunea valutară efectuată de băncile din România pe pieţele valutare privesc:
o operaţiunile de cont curent: import, export, cheltuieli pt călătorii turistice ale ambasadelor, investiţii de portofoliu, participarea României la diferite organizaţii internaţionale, transferuri de taxe,
o operaţiuni de cont financiar şi de capital: investiţii directe de capital ale rezidenţilor făcute în alte ţări, investiţii de portofoliu sub formă de valori mobiliare făcute în societăţi nerezidente, împrumuturi şi credite acordate nerezidenţilor, depozite deţinute de nerezidenţi în băncile din România, depozite ale nerezidenţilor în străinătate, împrumuturi şi credite făcute de rezidenţi în străinătate.
